+

Sarcina. De ce sunt necesare investigatiile imagistice

IMG_1303Dincolo de bucuria pe care viitoarele mame o simt atunci cand afla ca vor aduce pe lume un bebelus, acestea trebuie sa se familiarizeze rapid cu detalii medicale pentru a se asigura ca totul e in regula la sfarsitul celor 9 luni. De la controale regulate la medicul ginecolog, la analize esentiale si pana la investigatii imagistice amanuntite- despre toate, gravidutele sunt nevoite sa invete cand si de ce sunt necesare. Dr. Cristian Nicolae, Medic primar Radiologie si Imagistica Medicala in cadrul Clinicii Donna Medical Center, explica de ce sunt importante ecografiile de sarcina.

De ce este necesara ecografia de trimestru I

Aceasta se realizeaza ideal la 12 saptamani si cateva zile (limite  11 saptamani -13 saptamani si 6 zile) pregnancy2pentru a putea estima cel mai corect  varsta gestationala in functie de lungimea fatului. Se evalueaza riscul de malformatii cromozomiale –cea mai frecventa fiind Sindromul Down- prin masurarea translucentei nucale si a osului nazal, prezenta celor 4 segmente ale membrelor,  prezenta stomacului si a vezicii urinare, defecte ale peretelui abdominal  sau defecte de tub neural –ale coloanei vertebrale-spina bifida.

Este important de știut ca ecografia este cea mai fidela modalitate de depistare a anomaliilor cromozomiale atunci cand este efectuata in primul trimestru in asociere cu testarea serologica (dublu test). Rata de depistare depaseste astfel procentul de 90%. Rezultatul ecografiei este dependent de experienta doctorului si de performanta aparatelor ecografice. Ecografele echipate cu softuri 3D-4D ofera o rezolutie a imaginii in 2D cu peste 30-40% peste cele standard. Examinarea fatului se produce in 2D, iar aplicarea softului 3D-4D ne permite sa va aratam, mult mai clar, malformatiile prezente la copilul dimneavoastra.

Efectuarea doar a ecografiei poate sa detecteze doar 62%-71% dintre malformatiile cromozomiale.

Ecografia de trimestrul al doilea depisteaza malformatii organice fetale grave

Aceasta investigatie se realizeaza ideal la 22 saptamani (limite 20- 24 saptamani) la aceasta varsta fatul fiind dezvoltat anatomic in proportie de circa 85% si permite analiza morfologica optima a organelor fetale si detectarea anomaliilor fetale cu o rata medie de 56%. De asemenea, in cadrul acestei investigatii amanuntite se estimeaza varsta gestationala cu o eroare de 7-14 zile, in functie de parametrii utilizati, precum si greutatea fetala cu o eroare de +/-10%

Ecografia de trimestrul al treilea.

Ultima ecografie importanta din sarcina se realizeaza ideal la 32 saptamani (limite 30-32 de saptamani) si permite analiza morfologica optima a organelor fetale­­­­ si dubleaza sensibitatea detectarii malformatiilor fetale. Ecografia de trimestru III poate sa depisteze in plus anomalii cardiace minore, anomalii ale tractului urinar si unele anomalii ale sistemului nervos central sau musculo-scheletal.
Evaluarea morfologiei fetale in trimestrul III este insa mult ingreunata de pozitia fetala relativ fixa, uneori de pozitia fetala mai putin convenabila pentru ecografie, de densitatea osoasa crescuta si de cantitatea mai redusa de lichid amniotic.

Tags: , , , ,